14 iulie 2010: Aflu o veste ce imi va schimba dispozitia pentru o buna perioada de timp. Se termina traseul prin viata al celei ce mi-a marcat intreaga copilarie. Pe 14 iulie a inceput si tot aici s-a decis sa isi incheie parcursul. Nu pot sa spun decat ca vestea m-a lovit ca un trasnet. Este cea care trezea in mine un entuziasm extraordinar de fiecare data cand, copil fiind, prindeam vreun concert. Eram mandra si ma simteam chiar speciala ca ma numaram printre zecile de prichindei care topaie in jurul ei. Chiar daca eram doar un pixel intr-o poza, eram diferita pentru ca fusesem langa ea. Este cea pe care am ascultat-o atat pe vinyl'uri, casete audio cat si pe cd'uri. Nu stiam inca sa vorbesc bine, dar fredonam "Fata draga". Este cea care putea sa zambeasca mereu dand dovada de un imens respect pentru public. Vedem tot mai des cum se ridica diverse pseudo-vedete cu aere de legende. Mai este oare careva capabil sa trezeasca in oameni respectul sau admiratia pe care multi dintre noi le au pentru Fata cu parul de foc? Ma indoiesc. Ma bucur ca m-am nascut intr-o perioada in care am reusit sa prind cate ceva din ceea ce inseamna valori adevarate, din ceea ce ar trebui respectat. Ma bucur ca am crescut pe melodiile ei.
Vestea mortii ei a venit ca un soc pentru mine, inca nu pot sau nu vreau sa accept ceea ce se intampla. Un sentiment similar am avut si in clipa in care am auzit vestea mortii Laurei Stoica. Daca acolo putem da vina pe destin, aici..??! Am tendinta in orice sa caut vinovati. Dar, in aceasta situatie, mai are vreun sens? Se schimba ceva? NU! Atunci, de ce aceasta avalansa mediatica? Speculatii de la cele mai absurde la cele mai penibile pe toate posturile de televiziune.. De ce mereu dupa moarte o persoana publica are parte de aceasta mediatizare idioata, din punctul meu de vedere? Oare nu era nevoie de mediatizare inainte? Se spune ca un artist traieste pentru public. Dar ce se intampla in momentul in care nu mai are acces la public? Ce se intampla in momentul in care este dat la o parte de personaje episodice care nu ne arata decat cat de departe a ajuns tehnologia in domeniul muzicii si al chirurgiei estetice? Nu incerc sa ii gasesc motive pentru fapta necugetata si nici nu vreau asta. Pentru mine va ramane mereu femeia puternica demna de admiratie. A fost suicid sau nu, care sunt vinovatii si care sunt cauzele..sunt chestii ce vor fi puternic mediatizare, dar stiu ca nimic din toate aceste nu o vor aduce inapoi.
Spunea intr-un interviu ca nu isi gaseste locul intr-o astfel de abordare pe care o au mijloacele media. Am observat ca in ultima vreme tot ce e spectaculos prinde. Nu conteaza cat de adevarat e. Nu conteaza cat de moral e. Nu mai conteaza nimic. Lupta pentru bani si putere inseamna totul. Se pare ca ea nu si-a mai gasit locul intr-o societate cu care toti ne luptam zi de zi. Mi-e greu sa inteleg cum in momentul in care parea implinita se intampla asa ceva. Poate ca de aici a plecat totul: trebuia mereu sa para vesela si intangibila. Trebuie sa fie foarte greu sa arati cu totul altceva decat simti. Nu am niciun drept sa critic ceea ce s-a intamplat si oricum asta nu modifica cu nimic imaginea ei in fata mea si sunt convinsa ca adevaratii fani vor sti sa-si aminteasca lucrurile frumoase pe care ea ni le-a daruit.
Nu pot sa descriu toate starile pe care melodiile ei mi le generau cum nu pot sa exprim nici cat de rau imi pare pentru ceea ce s-a intamplat. "Ei si ce?" este o expresie pe care o folosesc destul de des, dar in acelasi timp este si melodia care imi dadea un plus de vigoare. Sunt multe cele ce pot fi spuse despre ea si ma tem ca oricat de mult as scrie nu pot evidentia ceea ce a insemnat pentru mine si pentru multi altii. Amintirile pe care le am cu ea, felul in care tresaream cand auzeam orice melodie a ei sunt lucruri care vor ramane cu mine, lucruri pe care probabil multi nu le inteleg, lucruri care pentru mine au o mare insemnatate. Faptul ca ea trezeste asemenea sentimente in oameni e un lucru mare si greu de realizat.
Imi vine in minte un concert relativ recent de la Sala Palatului. Dupa o zi de facultate, in drum spre metrou imi atrage atentie un afis lipsit de culori si de imagini(logic!). Pe afis, o lista cu nume mari ale generatiei de aur a Romaniei. Madalina nu era pe afis, insa era un personaj important al muzicii si teatrului romanesc pe care il admir mult. Fiind vorba de o persoana destul de inaintata in varsta, am vrut ca am ocazia sa o urmaresc cand inca mai e posibil. Spectacolul a inceput in mod surprinzator, cu Madalina Manole, care desi nu era trecuta pe afis, era una dintre cei mai importanti invitati. Lipsa de pe afis a fost imediat explicata prin faptul ca este proaspata mamica si din acest motiv nu se putea spune ca prezenta ei acolo este sigura. Se pare ca in sfarsit va putea spune ca este implinita din punct de vedere al maternitatii:). M-am bucurat pentru ea, dar mai mare mi-a fost bucuria creata de revederea ei, mai ales ca nu era ceva la care la asteptam. Ideea e ca acum imi e greu sa mi-o imaginez fara suflare pe cea pe care am aplaudat-o acum cateva luni. Ma dusesem acolo sa vad pe cineva de teama ca nu voi mai avea posibilitatea in viitor, dau acolo de Madalina si astfel se consuma ultimul meu contact cu ea,fara sa realizez acest lucru. Ultima oara cand am vazut-o pe scena mi-a intarit admiratia datorita reprezentatiei ei monumentale. Era aceeasi Madalina care ma facea sa tresar in copilarie.
A inceput timid cu o chitara, compunandu-si linie melodica pe versuri ale poetilor romani si ii placea sa afirme: "Cant muzica pe care o simt", a ajuns sa aiba cel mai puternic fan-club din Romania, ca mai apoi sa fie denumita "Fata draga a muzicii romanesti".
Multe se pot spune, dar tot nu pot afirma cu certitudine ca o descriu perfect.
Nu vreau sa accept ce s-a intamplat. Ma enerveaza faptul ca sunt neputincioasa in asemenea momente. Ma enerveaza cand vad ca tot mai multe persoane care imi sunt dragi dispar. Ma enerveaza cand vad ca oameni mari ajung in paragina in timp ce altii, care cu greu se pot numi oameni, se ridica. Ma enerveaza acum cand ii urmaresc multe interviuri, ca tot ce se vrea sa se scoata in evidenta sunt aspecte ce tin de viata intima si deloc de viata de artist. Artisul creeaza pentru noi, iar noi incercam sa aflam detalii intime. Nu pot sa suport asemenea lucruri. Media face victime, ataca cu mult venin dupa care are grija sa construiasca aceste deja arhicunsocute "in-memoriam'uri". Nu pot sa spun decat ca imi este sila.
Imi pare nespus de rau pentru ceea ce s-a intamplat, ma enerveaza ca este o situatie iremediabila si nu ii caut justificari, dar sunt convinsa ca motivul care a condus-o spre asa ceva a fost unul intemeiat. Ea il cunoaste. Imi este de ajuns. Oricum nu conteaza si chiar daca ar fi fost cunoscut nu ar fi facut decat sa creeze alte subiecte de discutie. Cu siguranta va mai curge multa cerneala pe aceasta tema, dar nimic nu va schimba situatia.
A vrut sa fie perfecta pe toate planurile. Am admirat mereu independenta la o femeie. Admir lucrul asta si la Madalina, admir faptul ca a fost o femeie puternica si admir munca ei. Ceea ce ea a creat nu o sa dispara si ii multumesc pentru ce a facut.
Inca o data imi exprim profundul regret pentru moartea Madalinei, o sa incerc sa accept ceea ce s-a intamplat. Cu riscul de a ma repeta, sunt prea putine cuvintele pentru a-mi exprima regretul. Pentru mine vei ramane mereu Fata cu parul de foc, femeia ce mi-a marcat copilaria, cea care a avut un imens respect pentru public, lasandu-se uneori pe planul secundar si cea care mi-a daruit o sumedenie de melodii dragi.
Probabil ea mi-ar spune acum : Fata draga, nu fi trista fiindca e pacat! O sa incerc sa tin seama de acest lucru.
Ziua aceasta a inceput cu fiori pentru mine si tot asa se si incheie poate cea mai gri zi din acest an pentru mine. Sunt convinsa ca perioada ce va urma va fi destul de "miscatoare", daca pot folosi acest termen.
Desi am o profunda admiratie, nu ii pot spune adio!
Felicitari pentru tot ce ai fost, Madalina! Imi vei lipsi!
